Asociaţia Culturală 'Bucovina' din Torino a iniţiat proiectul constituirii unei biblioteci de limba si cultura românească pentru elevii români din Torino.Colaborării benevole, stabilite iniţial între Asociaţia Culturală 'Bucovina' şi Biblioteca Judeţeana "I. G. Sbiera" din Suceava, i s-au alăturat, în vederea colectării a 2000 de volume de carte romanească, Asociaţia Culturală 'A. Philippide' din IAŞI şi Clubul Rotary Triumph din Bucureşti. Fiind o acţiune de mare însemnătate în vederea păstrării identităţii naţionale şi promovării culturii româneşti pe plan european, s-a facut apel la participarea prin voluntariat, respectiv donare de cărţi, a unui număr cât mai mare de persoane fizice si de edituri, intr-un ragaz de timp foarte scurt (până în data de 15 decembrie 2009).
'Semnalele' pe care le avem in privinţa colectarii fondului de carte necesar sunt incurajatoare, dar mai avem un drum de parcurs pana la atingerea tintei propuse!
'Până acum, ne spune Simona Amariţei, preşledinta Asociaţiei 'Bucovina', toate cărţile care au sosit din România au ajuns la noi graţie ajutorului dat de firma de o firmă de transpot de la Rădăuţi care în fiecare săptămână aduce gratis 40 de kg (până acum au ajuns 16 pachete, deci cam 1000 de cărţi, dar mai sunt foarte multe...). Va fi o problemă cu pachetele de la Bucureşti pentru că, căci va trebui să găsim o modalitate de a le aduce gratis, de la Bucureşti la Torino. Cei de la Torino şi împrejurimi care vor să doneze cărţi, pot face un pachet şi le pot aduce direct la Biblioteca Orăşenească Centrala, via della Citadella si le lasă la portar. Pe pachet trebuie scris: 'Donaţie carte românească' iar in pachet numele si un număr de telefon, ca să le putem mulţumi. Este de preferat să doneze carti de calitate, ne axam în special pe scriitorii români clasici şi contemporani, precum şi literatură pentru copii între 12-18 ani'.