Cetăţenii romani care doresc să exercite o activitate profesională sau să-şi continue studiile în străinatate trebuie sa îndeplineasca câteva condiţii suplimentare:
- vizarea actelor de studii pentru statele care solicită in mod expres aceasta procedură: (Spania - cu excepţia profesiilor medicale, Italia - cu excepţia profesiilor medicale, a celei de arhitect si de inginer). Lista actelor necesare în acest scop poate fi găsită pe site-ul www.cnred.edu.ro.
- Pentru actele de studii din învăţământul superior, vizarea se face de catre CNRED, urmind ca Apostila de la Haga sa fie aplicata de către prefecturile judeţene sau de Prefectura Municipiului Bucureşti.
- Vizarea actelor de studii din învăţământul preuniversitar se realizează de către inspectoratele şcolare judeţene şi de către Inspectoratul Municipiului Bucureşti, urmând ca Apostila de la Haga sa fie aplicată de către prefecturile judeţene sau de Prefectura Municipiului Bucureşti.
- Pentru urmatoarele profesii recunoscute în mod automat la nivel european: medic, medic stomatolog, farmacist, asistent medical generalist, moaşă, este necesara obtinerea, în prealabil, de la Ministerul Sanatatii Publice, a certificatului de conformitate a studiilor absolvite in Romania cu normele europene sau, dupa caz, a adeverinţei care să ateste o anumita experienţă profesională.
Pentru profesia de medic veterinar, recunoscută, de asemenea, în mod automat la nivel european, Colegiul Medicilor Veterinari din Romania eliberează certificatul de conformitate a studiilor absolvite în Romania cu normele europene.
- In cazul profesiilor reglementate în România şi în statul membru al Uniunii Europene sau al spaţiului economic european în care cetăţenii români doresc să-şi exercite activitatea profesională, solicitanţii trebuie să obţină de la autoritaăţile competente adeverinţa de conformitate cu Directiva 89/48/CEE sau cu Directiva 92/51/CEE. Pentru profesia de cadru didactic, CNRED este autoritatea competentă să elibereze o asemenea adeverinţă.
In cazul profesiilor nereglementate în România, dar reglementate în statul membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European în care cetăţenii români doresc să-şi exercite activitatea profesională, solicitantii trebuie sa obtina de la CNRED adeverinta de conformitate cu Directiva 89/48/CEE sau cu Directiva 92/51/CEE. Lista profesiilor reglementate in Romania si a autoritatilor competente este prevazuta de Legea nr. 200/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Informatii suplimentare despre recunoasterea studiilor efectuate in Romania pot fi obtinute accesind pagina web a Retelelor Europene de Recunoaştere ENIC/NARIC www.enic-naric.net.
Sursa: Eu.Ro.Com
Actele necesare pentru obţinerea adeverinţei de conformitate cu directivele U.E. 89/48 sau 92/51
Suma percepută pentru eliberarea adeverinţei este de 20 de lei. Se va plăti prin mandat poştal în următorul cont:
Sumele vor fi virate către Beneficiar: Ministerul Educaţiei si Cercetării, Cod Fiscal 13729380, Banca: Direcţia de trezorerie si contabilitate publică a municipiului Bucureşti, Cod IBAN: RO27TREZ7005003XXX000069
Dosarele vor fi depuse la Registratura Ministerului Educaţiei, Cercetării si Tineretului, Str. Spiru Haret nr. 10, sector 1 Bucureşti.
Eliberarea Adeverinţelor se va efectua la sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Str. G-ral Berthelot, nr. 30, camera 11, de luni- până joi: 12.00 - 16.00
Informaţii suplimentare la tel: 4056312 sau 4056260.