Publicat în 24.1.2008
Primăria din Torino a activat, din luna iunie a anului trecut, un ghişeu la care se acordă asistenţă chiriaşilor care întâmpină probleme în blocurile sau casele în care locuiesc.
Ghişeul funcţionează în colaborare cu cea mai importantă asociaţie italiană de categorie, cea a administratorilor de bloc, Anaci (Asociaţia naţională a administratorilor de bloc şi imobile).
Este vorba de Ghişeul chiriaşului, un birou unde se pot primi informaţii în legătură cu probleme locative, conflicte administrative, probleme privind condiţiile de viaţă. Informaţiile furnizate sunt de natură juridică, legală, tehnică şi contabilă.
Biroul este deschis joia de la 9.00-12.00, la sediul Agenţiei Locare în str. Corte d'Appello n. 10.
Succesul acestei iniţiative a determinat administraţia locală să adauge un nou sediu cu aceleaşi atribuţii.
Astfel şi cartierul Mirafiori Nord va avea propriul Ghişeu al chiriaşului, deschis în fiecare vineri de la 9.00-12.00 la sediul Cascina Roccafranca din Via Collino 3/F. La acest nou sediu doi administratori şi un avocat vor fi la dispoziţia publicului, furnizând informaţiile necesare pentru rezolvarea unor conflicte mai mari sau mai mici între chiriaşi sau între administratori şi chiriaşi.
Serviciul de informare va fi coordonat direct de către Anaci în colaborare cu Assesorato alle Politiche della casa e allo Sviluppo delle periferie, responsabil Roberto Tricarico, într-un sediu care a fost pus la dispoziţie de către Programul Urban 2.
Serviciul este absolut gratuit.
'Este vorba de un serviciu de informare extrem de simplu, însă extrem de calificat, explică Giovanni Battista Cullati, preşedintele provincial al Anaci, serviciu care îşi propune să contribuie la rezolvarea conflictelor prin intermediul unei mai largi difuzări a normelor şi regulamentelor, precum şi prin analizarea condiţiilor specifice ale fiecărui caz. Deschiderea noului birou a fost decisă din cauza aglomeraţiei create la sediul central din str. Corte d'Appello, situaţie care nu ne permitea rezolvarea tuturor cazurilor semnalate. Nivelul de satisfacere a exigenţelor populaţiei este, aşadar, ridicat: sunt mulţi cei care vin şi ne mulţumesc, precizând că prestăm un serviciu absolut necesar, care lipsea în oraş'.
Informaţii privind deschiderea noului birou se pot obţine în fiecare vineri de la 9.00-12.00 la telefon 011/30.57.96.5 o sau pe site-ul Anaci Piemonte.
© Copyright 2005 Primăria Oraşului Torino
Este intrezisă reproducerea materialelor fără autorizaţie
(conform condiţiilor de folosire din site-ul Primăriei)
(Software powered by Big Medium)